din mâini am scăpat singurătatea
în lume
nu mi-a rămas nici un perete
și nici suflare din ticăitul ceasului stricat
în sicriul unde nu e de ajuns
loc pentru doi

beată de tristeți
am îndrăgit-o și eu o vreme
i-am deschis mormântul
să nu mă doară în ochi sufletul
sub fiecare cuvânt
până a curs în cerneală

ca o narcomană m-a vândut
doar pentru o doză
acum trăiește în minți străine
precum un copil
lepădat pe drumuri în căutarea raiului
pierdut