Din grădina luminată
coboară-n raze-ntunecate,
ființa cea mai blestemată -
fiară plină de păcate.

În ceața cea mai-naltă,
plutește îngerul cel negru:
Stai nițel și nu t-exaltă!
Crezi că omul ți-e integru?

Barba ta nu mă doboară,
căci prostia lor mă-nvie,
în Infern ei se coboară
prin hoție și curvie.

Haosul mă-mbată lulea,
am aici o gloată-ntreagă -
omul tău e o ghiulea,
cerul are să ți-l spargă!

Dar din Eden coboar-o voce,
care-i răspunde tare:
Răul tău îi lasă rece.
Omul altă treabă n-are!?

Cuvintele tale-mpung
ș-aduci lacrimi pruncilor,
eu pe tine ratat te ung,
ești dracul vicleniilor.

Fără frică, eu vă spun:
el se crede mare boss
da’ de nimic n-a fost bun,
l-am trimis acolo, jos.

Nu e-n stare de nimic,
doar se joacă de-a dracul,
se distrează și-el un pic,
dacă a picat și Bac-ul...