să știi să sari ca o speranță
aceleași coarde să apuci
aplaudă atâtea sute
în umbra prinsă într-un unghi
și mamă vino, vino iară
cumva nedefinit
lumină
și dintre scaune aburcă
paiațe, pânze și-alte frunze
pe scenă schimbă mâini, costume
un vânt ce pare că aruncă
în sus, în sus și tot mai sus
mă pierde de mă ține strâns
doar corzi și
pești, mumii de pești
uscați, sărați, însăilați
iar ce rămâne
un spațiu gol, albeața ochiului de clovn
și pumnul meu
din celălalt
în timp ce vând

se pare c-am ajuns
îmi spui și-apoi cu-o piruetă
dispari în drum

iar stelele
se-aruncă în fântâni