poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-12 | |
când încep să vorbesc despre poezie în fața mai multor oameni
trebuie să fac mai întâi de toate un gest simplu: abluțiunea și nu pentru că încep o rugăciune pur și simplu mă spăl de toate rămășițele incandescente le adun într-un creuzet cu speranța că spre seară pot citi prin urmare, avem nevoie de două palme, o foaie de hârtie și un creion ne vom încuia în casă, vom trimite copiii la joacă, tragem draperiile ne așezăm în pat și privim palmele după puțin timp ne cățărăm prin copaci, batem mingea furăm cireșe, de pisică nu mai aduc vorba miorlăitul tragerii de coadă este inerent avem până acum: -o copilărie lipită de piele (când m-am spălat în prima parte de cicatricea asta tot nu am putut scăpa) -un cer pe măsuță lângă scrumieră (spin artificial made in china) sirenele orașului pornesc brusc, oamenii se ascund în adăposturi perene gen trup, subsoluri de bloc tu treci nonșalant făcând cu ochiul copilului care joacă șotron și care nu se sinchisește de cerul tău, șoimii planează mai jos hrană este de acum peste tot, din noi au rămas resturi, fie pe stradă vene care luminează orașul, fie prin hoteluri, bucăți de carne strălucitoare se vând la licitație vaporii de poezie care ne ieșeau din umeri dimineața pe stomacul gol fericirea se vinde la cornet la fiecare colț, se sparge între dinți coaja din fier forjat, miezul ține de foame mult timp, amintirile se scuipă măturăresele la 5 dimineața vor inventa rețete de cum se păstrează peste iarnă poezia rămâne mereu singură pe peron cu acele inimii date peste cap semnul acela surdo-mut „vorbim la telefon” mă îneacă de spaimă iar plec, iar iau cu mine, laptopul, mirosul tău, sângele distanța dintre noi e un fel de casă, trăim mai mult în gări, în taxiuri și în alte spații predestinate iubirii, cum ar fi foaia albă ce protejează coastele tale? întreb ca și când nu te-aș cunoaște ca pe un străin pe care-l opresc pe stradă să-l întreb cât e ora mă uit stupefiată la mâna care ticăie, în loc de ceas o inimă crescută în carne, pulsează în afara ta herghelia cu ochi mărunți protejează o pasăre minusculă, un fel de colibri, celulă stem când încep să vorbesc despre poezie în fața mai multor oameni trebuie să mă deschid la stern, să le arăt gratiile și pasărea asta care a lâncezit în mine tot drumul poezia e un fel de închisoare privată, intru de bună voie construiesc celula, gardul, instalez sârma electrică, ghimpată plătesc gardieni, recunosc tot, îmi pun cătușele, hainele în dungi și trec la spălat dușumeaua, din cotloanele trupului tâșnesc iepuri albi, roșii, pagina se umple, se umple, un procedeu magic un descântec sau poate o scamatorie
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate