mai întâi a fost un singur păstor și un fluier
câțiva miei și o mare învolburată

până în măduva pământului s-a auzit
păsările au amuțit
izvoarele s-au ascuns în munti
pădurea toată a căzut pe gânduri

a urmat un zvon de clopote
lanțuri
un arbore de spini
nestăvilita gloată
și...
și pietrele au plâns
când cerul s-a surpat întâia oară

au trecut păduri au secat mări
și mulți păstori au învățat să cânte
dar numai doina unuia se auzea din osul cerului

de-atunci în fiecare an
cu sufletul pe buze
primăvara și un miel rătăcit
la piciorul crucii așteaptă