Prin sate, tumoare malignă
Afectând tradiții și rit,
Face să nu se mai țină
Nimic din tot ce-am moștenit...
Strigă pământul sfinte legi,
Ca și-n morminte os cu os
Căci solitari și mult prea reci
Lăsăm să piară ce-i frumos.
Iar noile generații
În refuz de abordare,
Surde sunt la explicații
Despre antice izvoare
Tăinuite de Carpați...
Dar cum ne vom numi atunci
Când Moșii noștri epuizați
N-au cui preda purtate cruci?

Ion rămas singur în sat,
Cu bătrâneți mai grele decât piatra
Cătând pe uliți, văzu îngrijorat
Că toți s-au dus, și li-i-ncuiată poarta:
"-Mă vecine... Nană, gaică!
Mai e cineva prin sate?
La biserică nu toacă?...
Unde-s toți și unde-s toate?
Băă...ai mei ori ai lu` altu`
Unde sunteți mă cu toții?
Mi-ați lăsat mie tot satu`
Să vorbesc singur cu morții?

Ați plecat... dar nu e bine...
Cin` să poarte sfântul hram?
De-o fi pustiu după mine,
Pustiu va fi și peste neam;
Nu am nimic cu progresul,
Nici cu știința cea-nțeleaptă.
Dar de ce v-ați pierdut Crezul
Și sunteți lume nedreaptă?
Luați aminte-n rostu` lumii
Că pierzania-i dușmană,
Adunați în jurul stânii
Lupii nicicând n-au să doarmă...

Se spune c-ar fi eternă
Spiritualitatea rurală;
Dar n-aveți busuioc sub pernă,
Nici deasupra o icoană,
Nu jeliți la cruce morții...
Os de-al lor e osul vostru,
Nu ieșiți în calea sorții
Cu rugă la Tatăl Nostru,
Luați licori de narcote
Și stâlciți limba de vis,
Ba prefaceți în mascote
Legende ce nu s-au scris...
Nu uitați de țesătură,
Nu uitați fire de tort;
Dați tămâie-n bătătură
La religii de import.
Cântecul rău se mai strică
Gemând de traumatisme
Distorsionat el pică
În amestec de turcisme...
Nu se cântă bătrânește
Cu un fluier și o cobză
Să mai știm ce-i românește
Chiar de viața nu-i prea roză.

Păstrați leacuri pentru dor
Și descântece bătrâne,
Mai aprindeți un cuptor
Și-arătați cum e o pâine.
Către prunci dați astea toate
Și-n cumpănă și-n răscruce;
Mie...pe-o cale albă-n noapte
Îmi e timpul... și m-oi duce!"