o ultimă frunză-ntr-un ultim copac,
precum un drapel de pânză-nvechită
pe pajiștea arsă de vântul sărac

e frig, simți în ierburi o fiară pitită


încerci să te-ascunzi, fiori te înhață -
prea șubred e stratul de frunze de jos,
prea slab să faci răului față

și fugi, simți pe urme un lup fioros


de tine se ține femeia fragilă,
frumoasa pereche din tine luată
îi vezi gâfâitul și truda - ți-e milă,

în brațele tale-o ridici deodată


alergi și comoara-ți scâncește ușor
inima-ți parcă mai tainic tresaltă -
te-oprești,o privești și-o așezi binișor

pe gruiul cu mușchi, lângă ochiul de baltă


nu e Edenul, da-i bine-mpreună,
iubirea din jertfă se naște-ntre voi -
din ceruri, o rază de har vă-ncunună

plângeți privindu-vă tineri și goi