Camelia se juca cu degetele pe obrazul meu
și parcă aveam o mașină de scris în burtă. țăcănea.
îmi era teamă că o se audă, apoi ieșea șașica și râdea.
cică era ok. camelia cu degetele pe obrazul meu,
țăcăneala, picioarele ei bronzate și cred că avea dreptate.
nu știu de ce oamenii se tem de asta.

acum sunetul tastelor e din ce în ce mai puternic
cate o sută de cuvinte pe minut și totuși
șașica s-a măritat. n-am mai auzit nimic de ea,
de camelia nici atât. din când în când plâng
și nu mai ascund nimic.