Aș spune că m-am împăcat cu timpul
Învelindu-mă c-o frunză ruginie.
Un șir de verbe închinate la ceremonie
Brăzdează cerul fulgerându-mi chipul.

Un singur gând îmi murmură-n litanie,
În adierea serii îl ascult șoptind poemul
O fibră de lumină-mi conturează anotimpul
Grăbindu-l să plece, într-o timpurie pribegie.

Să mai rămân când tot ce pleacă peste,
Zidește cerul cu făpturi de stele?
Când pe pământ nu-i infinit ca să ateste,

Că sufletu-mi plecând, colindă astrele?
Uitare-n vis mă aflu și mă ademenește
La roata timpului să-nvârt încă odată clipele.



25 februarie 2011