Până la urmă, singurătatea ajunge să fie o pace,
chiar un înțeles…
o neîntâlnire cu lumea, moment de îngăduință.
toată viața te-ai dus spre iluzii,
ai călătorit în afară pentru a te simți împlinit,
adică pentru a trăi mai ușor
decât vezi împrejur.


singurătatea îți oferă răgazul.
la un moment dat, înțelegi un lucru mărunt,
împlinitor sau ca o resemnare –


lumea a rămas definitiv în afară,
iar acel refugiu e numai în tine.


într-un fel e firesc,
între două circumstanțe
nu ai timp de speranță, interpretare, iluzie.