mergeam pe strada cu blocuri bătrâne
unul lângă altul ca figurinele de hârtie
spuneai că vântul ne împiedică să privim drept
închide ochii
acum nu îți mai
împletește genele

te ascultam cu chip de copil
erai un fluture pe care stăteau toate
greutățile lumii eu
îți făceam aripi din brațele mele

bătrâna din colț își scutura inima de cenușă
are nevoie de una nouă
acolo unde merge trebuie să se elibereze de sine

toți oamenii cu care ne-ntâlneam
erau mimi
închiși în propriul trup ca un cocon
ei atârnau de fiecare secundă
un lacăt nou


te privesc și acum când prezentul nostru
a devenit non-culoare
între timp iubitule m-am închis în ziduri
grele ca sufletul meu
îmi creez comedii ieftine la care
nu mai râde nimeni

tu știi adresa bătrânei aceea?
parcă m-a prins așa un dor de uitare...