când plouă orașul miroase a graffitti
lucrurile oamenilor devin flori mici
și nestatornice. zgomotul se revarsă
într-o liniște nedeslușită iar străzile
pun o lumină de plumb pe chipurile
nesfârșite ale destinului. îmi amintesc
de un om care a dat în ziar la mica
publicitate anunț că-și vinde moartea.
dimineața ziarele au scris despre el
că și-a cumpărat pământ pe o hârtie
numerotată cu versuri. privesc cerul
și în retina mea toate blocurile lui
îmi par un epitaf mereu la pândă. plouă
de-o veșnicie și-n noaptea aceasta
și numai Dumnezeu știe câți
viziri melancolici vor încerca
să cuprindă orașul în crucea lor câți
poeți vor încerca să ademenească
metafora în grădinile vii ale iubitelor.
îmi amintesc de un țăran din vechiul
meu sat care se lăuda că vântul este
un animal din ograda lui. îl hrănea
cu buruieni vechi și oglinzi sparte.
de ceva timp ciudatul lui animal
a început să mănânce casele din sat.
în urmă însă, după ploi, au crescut
numeroase plante rezidențiale. s-a
scris despre acel țăran că și-a cufundat
jalea în buricul satului când și-a
văzut animalul ucis printre blocuri.
când plouă umblu prin cotloanele
trecutului meu ca și când aș căuta cu
mândrie copilul meu rătăcitor și
închid toate becurile din apartament
ca să-mi intre pe fereastră lumina
jucăușă și stranie a bietului pământ.