poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-30 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Pe un drum - desigur drumul care duce spre moarte,
m-am întâlnit cu Soarele - era imens și frumos - mi-aduc aminte, domnilor, în ziua a șaptea era undeva lângă glasul sângelui, jos. Mirat cum treceam prin solstiții și singur, mai singur cu inima mea dinspre Polul Nord, perpendicular pe pământ, căzuse penultima stea. Umbra mea creștea uriașă, oblică peste tot Oceanul Atlantic - până spre mările Sudului se răsfrângea ca umbra palmierului antic. Ca Lucifer împlinit cum creșteam pe toată diagonala Pământului sub mine continentele tremurau de frig și dinspre Sud stârneam poalele vântului. Mările fierbeau căutând să evadeze din apăsarea atracției planetare - și de asta, din douăzeci și patru în douăzeci și patru de ore se zbuciumau prin fluxuri și refluxuri lunare. Totul era frumos privit de-acolo, de sus, bolta, după cum știi, nu mai avea decât o singură stea - dinspre Oceanul Atlantic până-nspre mările Chinei umbra mea imensă trecea. Am încercat să iau în palme Pământul să-l ridic ca pe-o jucărie-n neant - n-am făcut-o, mi-a fost milă de bițeii oameni și-apoi ar fi fost ceva stupid și pedant. M-am mulțumit așadar să privesc: s-au scurs între timp milioane de ani, generații, era un fel de civilizație ciudată, cu linii oblice și care fusese primită cu destule ovații. Oamenii aveau pretenții interplanetare și își ascuțeau armele pentru un război greu, se profețea cucerirea Lunei și-a planetei Marte și antidot pentru veșnicie îl țineau într-o sticluță pe Dumnezeu. Deodată un vânt dinspre mările Sudului peste trei continente străbătu transversal; umbra mea creștea uriașă - copacii se culcau la pământ - începuse celebrul cataclism universal. Oamenii fugeau zăpăciți - civilizații cădeau în ocean - doar câteva secunde... apoi deodată o liniște grea; ca un final răsări Soarele gol, și peste toate umbra mea imensă ardea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate