deschid toate ușile monologului
vorbește-mi despre nimic
dacă picăturile de sticlă bat în fața copacilor și nu mai au liniște
dacă vrei să plăngi dar nu ai cu ce
dacă gândurile au miros de mucegai și iarna de papuci vechi
dacă bătrânețea nu mă sperie nu cred să se întâmple
( zilele sunt egale cu zero iar nopțile nu se împart, nu se poate!)
dacă mă trădează boala nu e atat de dureros până la convulsii râd
jumătate de zi mă adun să-ți scriu
cuvintele ca dracii nu-mi dau voie să-l aud pe Dumnezeu
hoinăresc înghițând lacom iarna rece
frunzele înecate mă omoară cu ceaiul verde din cana iubită
cineva știe să oprească ploaia asta
altul învelește jumătate de kilogram de primăvară
într-un ziar alb-negru citind despre morți

vorbește cu mine despre nimic
mie nu-mi e rău sau bine
eu nu-s( pur și simplu) doar tu mă știi
nu mă ascund niciodată de nimeni
... milă de nebuni
trebuie să-i invidiem, ei nu se întorc, nu pleacă, nu rămân
vorbește cu mine