Fiecare om din această lume, plină de răutate,
Pe a sa frunte, de om muritor,
El are de când a venit pe astă lume,
Un crucifix divin,
Crucifix divin pe-a sa frunte.
Dumnezeu pe toți să ne ocrotească !
Haideți, dulci oameni !
Haideți, iubiți oameni !
Haideți, frumoși oameni !
Veniți cu toții,
Să cântăm melodii, melodii din suflet,
Să scriem poezii despre dorințele noastre,
Să binecuvântăm pământul omenesc,
Planeta, natura, animalele,
Oamenii și mai ales sfinții copii.
Copii frumoasei acestei lumi.

Să ne rugăm pentru părinții noștrii,
Să ne rugăm pentru părinții copiilor,
Să ne rugăm pentru tații noștrii,
Să ne rugăm pentru mamele noastre,
Să ne rugăm pentru dulcea omenire.

Asta-i pentru toți copii abandonați,
Fără mamă, fără tată,
Să dăm mână de mână de creștin,
O bucată de harnă, un strop de apă,
Și-o mică jucărie veche, dar să fie,
Ca și ei să se bucure de copilărie,
Că-s copii, copii dulcei noastre planete,
A omenirii, da, a omenirii... .
Asta-i pentru toți copii abandonați,
Asta-i pentru toți copii abandonați,
Copii abandonați,
Din țară și lumea-ntregă.
Asta este pentru toți copiii pierduți,
Urându-le sănătate și mult noroc,
Și dorindu-le o casă de căldura...
Căldura părintească.

Inima, sufletul meu se-ntreabă,
De ce copii-s răpiți, sechestrați ?
Oare pentru chinul diavolesc ?
Sau pentru sacrificiul satanic ?
De ce ?
De ce, oameni buni se-ntâmplă asta ?
Oare sufletul lor e cenușă ?
Oare este vândut diavolului ?
Nu vreau astfel de oameni pe pământ !
Nu pot să-i accept !
Răutatea nu trebuie să existe,
Să existe pe acest minunat pământ,
În acestă omenire, printre oameni,
Și printre copii noștrii, copii lumii,
Sau copii pământului.
Plâng profund când mă gândesc,
Dar un gust amar, amar rău mi-a lăsat.

Vreau omenirea să meargă sănătoasă,
Pe drumul spre viitor,
Ce el nu pare că ne așteptă.
Gândiți-vă la copii noștrii,
Oameni, gândiți-vă la copii voștrii.
Fiți buni, oameni ai pământului.

( 2011, 23 ianuarie )