Fuge pe nisipul fabulei
Și piciorul lui este ușor.
O, păstor de lupi
Ai dinții luminii scurte
Ce-nțeapă zilele noastre.
Terori, avânturi,
Horcăit de păduri, acea mână
Ce despică foarte ușor batrâni
stejari,
Ești făcut după imaginea inimii.
Și când ceasul e foarte întunecos,
Trupul acela vesel
Ești tu printre arborii vrăjiți?
Și în timp ce crăp de dorință,
Se schimbă timpul, te agiți
bănuitor
Îmi scapi cu pasul meu.
Să dormi, ca o fântână în umbră!
Când dimineața e încă secretă,
Vei fi primit, suflete,
De o undă odihnită.
Suflet, voi putea vreodată să te
potolesc?
Niciodată nu voi vedea în
noaptea sângelui?
Fiică indiscretă a plictiselii,
Memorie, memorie neostoită,
Norii pulberii tale
Nu-i vânt să-i ducă departe?
Ochii mi-ar redeveni inocenți
Aș vedea primavara eternă
Și, în sfârșit, nouă,
O, memorie, ai fi nepătată.