sunt nopți în șir
în care fac excese de cafea și ciocolată
atunci pot scrie infinit
umbre și lumini
căderi și aripi

drumul ăsta negru din cafea
îmi pare că l-am desenat într-o zi
pe-un bilet de autobuz
când am văzut pe geam că între zăpadă și cer
era doar o pasăre neagră
pe care moartea o așternuse pe alb

apoi m-am uitat spre oameni
fiecare era la fel cu melodia din telefonul lui
și mi-i imaginam cum trântesc uși
cum se răzbună
cum pleacă

tot așa trec și eu înspre rău
când îmi alcătuiesc din tăceri plânsul
ce mi se cuvine
tăcerea aceea sub umilință cred că e
păcatul meu preferat