poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-27 | |
“Blestemat să fie, e-npotriva firii !”
Disperau toti zeii și titanii-n cer aflați într-o bodegă în colțul nemuririi beți de-atâta ură pentru-un fiu rebel Puțin mai jos, jos sub ochii lor de foc el trăiește mângâierea adusă unui suflet “Salvează-mă!” peste chipul tot apoi ea pleacă eliberând un scâncet Dar chiar în noaptea nunții sub cerul înnourat o fură pe prințesă și fug spre țărm, spre mare “Aceasta-i marea libertății ce avem de înfruntat !” și-o sărută tandru până jos spre poale O cetate de nisip se prăbușește în zare, în ape-nvolburate își oglindește propriul foc, prințesa dezmierdată iubește cu ardoare și aruncă spre cetate din când în când un ochi “Or să te caute ascunde-te bine, departe…” Ajunși pe malul drept prințesa dispera “Nu-mi pasă al tău voi fii chiar și dupa moarte” și îngerul parcă tot mai mult canta “Vai ție prinț Paris nici nu știi ce-ai făcut Cetatea-ți puternică îți va fi lumânare” “să sfidam legile firii ce mereu au durut” dar ea suspină îngrozită de mare “Nu te teme chiar dacă pe mare-i furtună o să stăm sub umbrela cetații mele mereu” Mângâiată pe suflet de această cunună îl sărută demonic pe tampla-i de zmeu Marea învolburata pufneste și scurmă și o furtună de nisip se pornește din vad din locul cetații prăbușită în urmă și cetatea ascunsă e amenințată de iad Dar cei doi stau sub soare la umbra cetății Sub umbrelă, ocrotită de foc și pârjol, prințesa zâmbește spre avioanele zării umplându-și cu vise din palmă-acel gol Flăcarile marii de ură lovesc fortăreata e noapte și parcă se ghemuiește de tot stă sub umbrela libertății ascunsă domnița iar prințul cade văzându-și cetatea-n foc ia arcul și măsoară din ochi foarte bine o lovitură să-i dea în călcâiul tiran trasează, cioplește liniile curbe și fine din zidul libertații, parc-ar lovi un titan și lucrează în noapte la lumina cetății în flăcări pârjolită de-un dor ca de foc iar aripile-s gata, serenitătii iar focul distruge ce întâlnește pe loc “Mărită-te cu mine !” și-i pune inelul pe deget inelul aripilor de dor, “ - Mă marit !” iar prințul întinde la maximum arcul în cuget dorind să lovească valul marii cumplit Tânăra se desprinde de sol și se-nalță ca o săgeată spre un călcâi nedorit îl sărută pe prinț printre lacrimi domnița iar valul de foc pare-un balaur ciuntit Zeii înjură de fapt, râzând, doar ne mint Sus pe cer avioane ramase văzând chiar sub umbrela ajunsă spițe-ntre timp tânărul stă în cetate așteptând … așteptând.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate