tocmai număraserăm norii care mângâiau cerul vinovat și albastru. stăteam întinși pe versantul acela ca niște observatori pur sânge.

o doamnă caldă ne băga înapoi în trup măruntaiele
revărărsate până la malurile apelor.

iubirea noastră se crăpase ca un rid. ieșeau aburi începuse să ne curgă lavă din ochi. ne aluneca tot aerul din plămâni.

doamna caldă s-a suit repede pe o bicicletă și a plecat
lovind din când în când clopoțelul atașat pe ghidon cu unghia.

norocosule ține-te bine de creanga ce îți face rană în tâmplă îmi spuneai. degetele crengii mi-au intrat adânc până la os. abia acolo atingerea a devenit tandră.

erau zilele acelea în care trăiam într-o visare lucie.