Creștea singurătatea în mine,
odată cu timpul,
orizont al visării
de dor și revoltă,
forțând norocul tăcerii
în drumul spre moarte-cunoaștere.
Plecarea din mine,
teamă a singurătății
din poarta chemare,
sentimentu-mi plecat înainte,
era nevoia devenirii
lumânare până la sfârșit.
* * *