când eram mic, mama cumpăra multe nuci și le așeza pe un ziar vechi lângă ciocanul tatei, înformația sau scânteia nu mai știu sigur.

era partea materială a lucrurilor, mai puțin dragostea sau poziția corpului în flic-flac, cam tot ceea ce nu se vede.

dar pe atunci oamenii o aveau mare, acum au altceva și se pune presiune pe asta.

un dolar. ce dacă e prea puțin!? e doar într-un singur cuvânt.

la fel timpul de intervenție pentru remedieri. 1, 2, 3, 4… la masa asta nu ar putea fi oricine.

chiar după două trei nuci când mama se uita cu drag la tata și tata tăcea.

cărămidă udă e un vers care i-a scăpat când s-a uitat în sus.

oricum și mie îmi plăceau nucile foarte mult.

Cucurigule!?

cam atât.:)