cât mama a fost printre noi
avea dreptate să-mi spună că niciodată
sau foarte greu vom fi fericiți în lumea aceasta
de la moartea lui nicolae labiș
poetul cu suflet sferic strivit de o literatură minoră
până la capătul lumii ne va urmări urâciunea pământului
noi vom scrie istoria secolelor pe frunze de pelin înflorit iarna
ceea ce pentru alții era de la sine înțeles
pentru noi a trebuit să fie revelația câtorva generații nearse
în crematoriul iluziilor mundane
ai venit, îngere și mi-ai adus pâinea neagră luată pe datorie
de pe ultimul raft de la supermarketul procuratorilor de destin
eu vin din lumea călâie a celor care în drumul lor pe fața pământului au ras totul
mie rămânându-mi doar amintirea mamei și ultimul cuvânt dinaintea morții
trupul înjumătățit de ideile grave ale lumii ca asumarea adevărului
și expresivitatea în acuarelă a chipului vinețiu muribund coborând doucement
pe un perete izbit de uraganul fără semilună al morții și al vieții de apoi
fără a mai face rechizitoriul foametei pentru cei care au înfruntat sisteme sociale
în realitate nu din cărți
și le-au dat drumul pe canalul dunăre – marea neagră ca pe apa sâmbetei
forța ideilor întrece orice morală fără revoluția în care ai știut
că ești singurul punct din univers căruia i se face milă de lumina bezmetică
în care doar ticăloșii pot pătrunde și adăsta în locuri turbate fără chip de înger
cu riscul de a rămâne cu mâinile mai curate decât lumina zorilor
nu-i mai aștept pe acei care-au încercat să ne ucidă
viețile ni s-au apropiat de timpul scorțos și dur presărat cu gropi nemuritoare
pe asfaltul în care ar fi trebuit să ne scufundăm fără aripile poeziei
în zilele bune pătura de piatră va fi caldă și foarte curată
o vor scutura măturătorii deținuții de drept comun
mai mulți pe străzi decât în filmele mexicane
profund educabili și foarte îndatorați primăriei
finalul pare a fi fost fericit fiecare l-a omorât pe fiecare
pedeapsa ispășită e infimă și acuzația rostită clandestin de judecători
pentru care nu există ordine a lucrurilor ci doar propria lor rânduială
în răspăr cu dreptatea și cu versul proiectiv din maculatoarele lui ferlinghetti
dreptatea și inspirația pendulează aidoma zeilor-șobolani
între cer și pământ mai ales în toate zilele și nopțile
în care nu am putut înțelege vorba de rămas bun a mamei
mai înainte de a-mi lăsa testamentul zeițelor antice încrustat
în sângele tuturor acelora care niciodată nu au fost fericiți în viața aceasta
cum e turcul și pistolul fiind toate clipele sorbite de setea ecvestră
a celor mai prejos de noi și netrecuți prin sabia de foc a lepădării de sine
între metafizică și lucrarea sfântului duh sunt mai multe erori de îndreptat
decât în toate viețile desprinse din păcatul cosmic al alinierii planetelor
nesfărâmate nepipăibile invizibile ca dumnezeirea celor care n-au văzut lumina
și nu au gustat fructul învierii