Cu pasul tău călcând ușor
In albe straie îmbrăcat,
Urci prin omăt strălucitor
Sosind la geam și azi ca altădat’.

Desfaci tăcutele stihii,
Cu trupul aplecat de spate
Cu sacul plin de bunătăți și jucării
Cu-atatea daruri fermecate.

Bătrâne Sfânt, gheata mi-am pus
La geamul nopților când vii.
Dar pentru ai mei părinți, te rog nespus
să aduci ceva, ce lor, neapărat le-ar trebui.

În van să nu se mai frământe
Trudind cu viața atâta, în zadar.
Și jur că am să fiu cuminte,
Că n-am să fac năzbâtii iar.

Fă-i ca să nu mai plângă seara.
Renunț la micile-mi dorinți,
Îți dau în schimb acum vioara
Dac-ai să poți să îi alinți.

Stelele, azi, nu își mai au menirea
Liniștitelor vremi de altădat.
În umbra străveziei nopți,
Ei văd, că lumea-i plină de păcat.

Bucuriile-s iluzii mincinoase
Ne-apasă cert, pe umeri ca un jug.
De densa negură ce cade peste case
Și păsările-n ceruri fug.

Mi-e frig, și pâinea e amară
Suntem săracii de Apoi...
Rafturile-s goale prin cămară
Noi colindăm prin viscol goi.

De știi de dor, de știi de patimi,
La mine Îngere coboară
Și șterge-i pe părinți de lacrimi
Ca-n vremea de odinioară.