Răsăritul așează
ceruri violet împletite
peste alei umede,
cutreierate de melci.
Văzduhul răsfiră
foșnet uscat,
duce țipăt
de păsări cu aripa lungă,
lepădate de mare-n oraș.
Pe dor,
din vânt rotund,
trotuarele mă poartă,
frățește rostogolit
printre coji, castane și chipuri,

Sub armuri vegetale
crăpate-n lumină,
pielea scânteiază
alambicate desene de bronz.
Mierea curge pe buze,
din faguri umpluți
în miez de gând.
Sângerez tămâios
în vița de vie,
când cireșul mă-ndeamnă
să înfloresc a doua oară.

Amurgul de slavă
leagănă în piept
umbre galben zdrențuite,
De dragul lor,
Vara izgonită
s-a oprit încăpățânată în drum,
cu limpezi ochi întorși către noi.