A venit toamna.
La umbra ei, sunt ca o frunză
cu fruntea solemnă,
dansând vals, pe note mișcătoare
de vânt.

Au plecat și păsările
rotindu-se pe cerul înalt.
Prin ramuri se mai aud cântări,
rămase acolo, să le-ascult, să tresalt.

Nici ora nu mai este aceeași
foșnind cu suspin în allegro peste pădure.
Îi curg clipele-i calde iar sentimentele-i
dormitează în crisalide.

Mă întind la umbra ta toamnă.
Îmi umplu mâna și inima cu pocale
de rod și de dor.
Privirile tale mi se-nfășoară coroană
de stele, încremenite pe al nopții coridor.

Îmi scutur surâsul de nostalgie,
m-arunc cu durere-n adâncul stărilor mele.
Gânduri le pierd în pribegie,
în suflet răsună ecoul frunzelor mele.



26 noiembrie 2010