Bulevardul se întinde la picioarele mele ca un șarpe puturos
abia scos din colivia de mătase în care a plutit spre Marte.
Printre tarabele înghesuite, zugrăvite în nămolul scurs de pe sânii uitării
nici o furnică de argint viu nu mai are loc
vuietul tăcerii pare să fi înghițit nimicul topit într-o scrumieră de polen
stors candva din Calea Lactee pe unde păștea o vacă oarecare.
Fereastra inexistentă toarce fără să știe ce e aceea sobă
copilul moare abia aflând ce e acela trup;
i-e scârbă apei să mai ude ce nici Dumnezeu nu mai binecuvântează.
Pași.