E devenit aproape o rasă
Făr’ de culoare definită.
”Exterior” îi este ispită...
S-a săturat, de viață ”trasă”.

Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.

Ajuns ”aiurea” nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
30.06.2010