știu, eu mie nu-mi mai aparțin de mult,
adesea dorm cu capul pe o stâncă,
însă muțenia nu mai știu s-o învăț, exult,
cineva îmi numără și picăturile de plângere adâncă.

altcineva -mi întocmește facturi cu sete de sânge,
am donat sânge când n-am înghesuit pe bloguri versul,
terasa sufletului meu din care corbul încă suge,
permanența nevoii de zbor, cine ticluiește sensul?

nu vreau să știu ce aer sănătos mai ticăie-n ornic,
sunt înțelesuri întrun glob de aur de nobeliu,
mă descompun și mă compun pe-un vârf apologetic
timpul răstoarnă tiruri peste foametea din crematoriu.

e ludic timpul și se simte bine, obez de fericire
de-atâtea ori am îngrășat și eu locuri prin cimitire.