Turma dorințelor te încolțește ca într-o luptă,
De gânduri adânci și vise lungi cu treaptă,
Spre adâncimea de-o viață cu stropi de sănătate,
Și lucrată cu iubire pură cu multă deplinătate.

Viața este închisă cu lacătul dur și gros politic,
A oștenilor din turma lor și ținuți legați clasic,
Pe piatra de vărsare de sânge scris paleolitic,
Fraza de omenie românească atât de dramatic.

„O! Iubită țară bogată și prosperă duios,
Peisaje din povești al nostrului plai frumos,
Viața românească care va veni dinspre viitor,
Va avea un gust amar atât de amețitor.

Tinerele speranțe ai nostrului plai românesc,
Greutatea se va abate tot ce va fii omenesc,
Dușmănia, răutatea, crima vor fii din Iad,
Și va veni pe pământ un mare prăpăd.”

Focul luminii și a căldurii unei vieți de dor,
Și stropii de viață te asimilează ca un cerșetor,
Pământul moale ne va fii sub picioarele noastre,
Hrana va dispărea ca lemnul ce arde atît de tare.

Posomorîtul românul de viitorul ce va venii,
Vărsarea de sânge și inimile zdrobite de oamenii,
De trai bun și necaz amar și viața-i prizonieră,
Trăind rău ca dedemult în aceea faimoasă peșteră.

Durerea va fii atît de mare în aceea zi de jale,
Cerul va fii schimbat ca și chipurile,
De sângele ce va curge pe al nostru pământ,
Þipătul sărăciei va fi un mic asculțământ.

Copiii al neamului ce suferă de mare dor,
Floare vieții nu ne dă nici-un pic de ajutor,
Căldura soarelui și a nostrului final,
Se apropie ca un mare criminal.

Bărbați, femei, copii și chiar bătrâni,
Care suferă cu amar din acuza acestor tirani,
Acești diavoli întruchipați în oameni,
Care va face orice și pe orșicare va izmeni.

Mulți români va da vărsare de sânge,
Pe plaiurile străinătății care ne distruge,
Crima unui oștean român este slăvită,
De acele creaturi fără de credință.

O! dulce țară, o, dulce Românie,
Totul începe să dispară într-o colonie,
Tristețea naturii al funiei pământului,
Și devenind, țara pustiului.

( 2010, 23 octombrie )