M-așez pe-o bancă,
N-aștept nimic-
Decât lumea să treacă
Prin fața mea necontenit...
Atunci, constat cu ochii-nchiși,
Cel mai bun trafic al minții mele
În ritmul pașilor conciși
Mă-nconjoară tălpile grele.
Plouă - cu apă și frunze
Derivând în plăcerea durerii,
Se împreună muze
Sub cearceaful serii.
Aplec întrebări firești
La ultimul etaj al gândurilor
Și printre corpuri cerești
Se izbesc pe coridor.
De pe-o bancă, pe-un coridor?!
Eu nu mai pot să știu...
Ori de urc, ori de cobor
Ori de simt, ori de scriu.
Oricum totul e doar
O partitură de parc,
Unde tristețea și-armonia
Sunt legate ombilical,
Cu ele mă-mbrac
Și scriu poezia...
Creație sau risipă
Cu ele mă schimb.
Mai trag din pipă...
Și mă mai plimb.