lui E.V. Pal



nu mă mai privi astfel chiar dacă-mi lucesc ochii
și glasul meu păstrează ceva din ecoul merelor de iarnă
nu e vina mea că orătăniile și vitele dorm molcume sub bananieri
că de crăciun vom împodobi lemnul de foc cu portocale din plastilină

inima nu-i o bomboană de pom
deși născuții în orașe pe râu ar putea crede

au rupt gardurile parcurilor au căzut
de pe tobogane pe cheiuri urât mirositoare
a câta generație o fi aceasta
care împinge vietățile marine muribunde cu piciorul în apă
apoi își trage ciorapii direct peste degerături

clovnul fast-food nu știe desigur
despre apa curentă că nu urcă mai sus de etajul opt
motiv pentru care ne transformăm rapid în melci
holbându-ne după alte planete
și după matroana de sare

cu drujba mi-aș săpa groapa aș întoarce seminței pe dos
rădăcinile fetițelor mele abia venite pe lume
în a căror mirare centrul pământului e pieptul de tată
și la marginea brațelor sale haos

cum aș putea împiedica
ziua în care vor deschide ușile bisericilor și farmaciilor
și păianjenii vor cuceri lumea cu plasele lor
ca niște buldozere de mătase
ziua în care dulciurile vor fi declarate ilegale
iar medicul stomatolog mai important decât iIsus-ul spălătorilor de vase

vezi bine fiecare umbră scurtează o zi
unde ieri era aleea privighetorilor astăzi unii-i zic china town alții rumeli
mâine o stradă cu nume de sergent
poimâine un aviator
în cele din urmă periferiile se vor uni nu va mai exista Centru
cum aș putea împiedica ziua în care vom rămâne fără voievozi și fără istorie

și dacă oamenii care se bat cu pumnu-n piept sunt iarbă
și m-am nimerit în târg
cu cât dai cleștele că și pe mine m-a cuprins un dor
s-o smulg și s-o dau dracului de limbă