Lacul albastru oglidește razele soarelui,
Cu legănatul razelor ultraviolete abstractului,
Și printre ramurile codrului de freamăt,
Și privesc timorat în pădure blestemat,
Gheață mi-se face pe șira spinării fără teamă,
Parcă aș fi într-o poveste de mare dramă.

Aud izvorul înmiresmat cum curge,
Apa sună cu ritm de muzică demiurge,
Razele soarelui trec prin ramurile codrului,
Cu abisul adâncului a aerului arivismului,
Cum izvoarele și gârlele au câte un pește,
Și la mal iarbă deasă și pietre multe comuniste.

Cum pupăza și pitulicea cântă frumos,
Cum pupăza cântă des și spune: Up-up-up,
Și vine și pitulicea și spune: Tin-tian-tien,
Cântul grangurului amintește sunetele,
Melodioase ale unui fluier de animale,
Și mă întreb: De ce canta pasarile?

În natură rolul de stimuls a fie jucat,
De diferite sunete și zgomote cu certificat,
Orăcăitul broastelor, foșnetul frunzelor,
Murmurul pâraielor, scârțâitul copacilor,
Notele fluierului în ruladele pitigoiului,
Curgerea apei în cântecul privighetorii.

Fluierături în cântecul țicleanului,
Ca un brad bâtrân din codrul absurdului,
Și vocea ciocârliei de câmp la canepar,
Cântecul ciocârliei ca un ecou de tipar,
Armonios al ansamblului de zgomote,
Care se aud pe vamp în stepa de clopote.

Și ascunse în ramurile stufoase de codru,
Ciripind ascunse prinde ramurile de cadru,
Privighetori, pițigoi, cinteze, scații, silvii, sturzi,
Lumina-i slabă și foarte întunecoasă de urzi,
Florile mirosind pe-o rază foarte mare,
Ca și un tei și cireșul sălbatic fără apărare,
De toporși, bujori, ciuboțica cucului,
Florile timpului și a anotimpului.

19 septembrie 2010