mâinile tale țeseau pânza de borangic a irealității
mari turme de capre sălbatice
mă urmăreau-n poeme abisale
de nedeslușit pentru neinițiați
parfumul tău stacojiu
mă făcea s-ascult muzica morților
locuiam pe morminte
unde roze celeste creșteau dintre tufe de spini
a căror durere nespusă se prelingea
-n sufletul meu abia –ngropat
în cele patru puncte cardinale
erai regina trandafirilor
din teascuri infinite sorbeam
aurul monovalent al pasului tău pasul meu
ne urmăreau orașe de securiști arși de remușcări
a căror speranță-ngenunchease la-ndurarea de-apoi
atunci mă hrăneam cu petale de trandafir sădite-n inima ta
-n care tremură oglinda secolelor fără revoluții-necate-n sânge
pentru tine mergeam spre eșafod
îmbălsămat în poezii ce-au desființat inchiziția
mă-ntorceam la izvoare spânzurate-n litere de aur
în urma mea
douăsprezece mii de păsări ale paradisului
își smulgeau penele atârnându-ți-le ca pe coliere
pentru care se băteau până la moarte
hoții de diamante și regii de demult
și înflorea grădina imperială a deșărtăciunii
sângerând criminogen sinucigaș
lacrimile pietrificate, albe ale tuturor îndrăgostiților lumii
revărsate-n marea moartă a ființei –n neființă
universală cum o numește hegel
a cărei definiție nu există dar crește și se dezvoltă
ca o magmă vulcanică la mii de grade celsius
și nu știm ce este de nu suflet
înmormântat pe câmpia de vise
unde cresc trandafiri ale căror semințe
hrănesc eroi legendari adormiți în carul de foc al dorinței
sfidând legile atracției universale
tinzând către Unul absolut
în dimineți înnoptate
pierdute și regăsite-n mirarea universală