pe culoarele acelea trăiesc numai țipete
au picioare lungi și dezechilibrate
ochii încercănați printre pleoape vineții
trupuri zdrobite în goană de pași
cărucioare tăvi care plimbă inoxuri
de pereți se sprijină umbre întristate
într-un suspin lumina se zbate să iasă
apucând cozile speranțelor
de multe ori trec prin camera alăturată
nu știe nimeni încotro duce
ferestrelele sunt străjuite de niște statui
cu cimpoaie la subraț ce picură sunete
care par mai curând un soi de numărătoare inversă

după nopți în care genunchii mi-au închis gura
văd cocorii trăgând după ei sicrie
poate că a venit toamna
oare pe al câtelea

(25 august 2010)