Peste scări rulante se strâng
Ochii-n lumini cu faptele
Atârnate în sunete.
Uită o vagă zgârietură
Pe nervul atingerii din carne
Și pleacă, dar le rămâne bezna.

In ritm de pierdere o frescă,
Lăsată să moară printre haine,
Ține ritmul metalului de pe coapse,
Lasă din degete scântei și fuge înapoi
Prin timpanele de refugii injurioase
Vieții și apoi neantului.

Omul cu negrul scurs pe haine
Are fața pictată în palmă,
Acum i se văd doar oasele
Văruite peste retină.
Mintea îi stă intr-o haltă
Revizuită cu imaginea timpului
Din alte cuvinte.

Sunet de crampe și întunericul se sparge
În alte scări rulante, apoi
Drumul își lasă căutarea
Prin gangurile și estradele crimelor
De uitări în: poate că-i mai bine.