un tremur al mâinii purtat pe deasupra
e un gest bun & frumos
inutil

pe canapeaua roasă de miliardele de guri mici//nevăzute
lumina își repetă zilnic drumul
asemeni unui penitent

& eu nu pot să îți vorbesc decât despre umilință
& amprentele iubirilor mele trădează masacrul
& fumul țigării din mâna ta dreaptă mărturisește
mai mult resemnarea//abandonul

în jocul ăsta fără miză
aproape imposibil să o dau în tragic
să doară mai mult decât e necesar
& trupurile noastre
în căutarea suprafețelor dure & reci
renunță în noaptea asta la control

dacă te uiți atent
dincolo
deasupra zonelor gri
& a hârtiilor lipite de asfalt
fără schemă
se conturează mecanismul
i n d e p e n d e n t

(veni sancte spiritus).