o nuntă e mai liniștitoare decât credeai, când nu mai auzi
vacarmul bulevardelor, nici torentele dinăuntru
când în mijlocul bisericii aerul se rarefiază, oamenii simt
dincolo de ziduri
iar viața pare dintr-o dată o filă de carte unde
sunt trecute doar personajele vii
- bărbații râd de formă, femeile visează eleganța
pe rondurile de iarbă
mănuși din dantelă, trepte în spirală spre lac -

apa îmi cheamă corpul prea obosit

mă aplec peste balustradă, când nimeni nu vede
prind instantenee cu soarele exact deasupra ochilor
și mă întreb dacă într-o seară
irișii mei ar putea să rupă din cer câteva siluete
să le învârtă peste ape
și a doua zi să vadă nunțile oamenilor în lumină
nu doar urme de suflet prinse din greșeală
de un ponton părăsit