Mi-am împreunat mâinile şi am îngenuncheat
Într-un colţ stingher
Şi atunci o pasăre a traversat râul dintre
Pământul înflăcărat şi eternul cer.

În zborul său, dincolo de curcubeie, s-a izbit
De pereţii de ceaţă.
Părea ca o floare plăpândă, sub un clopot
Imens de gheaţă.

În zboru-i devenit vârtej, pasărea, cuprinsă de teamă,
Încerca să imite dangătul clopotului de la biserică.
Penele-i deveneau rare ca frunzele în toamnă,
Greu de numărat.

Pasărea… Din cioburi colorate şi-a refăcut zborul
Inima… în noaptea zbuciumată şi-a regăsit aripile.
Şi cerul întreg, un labirint părea,
Doar visul infernal sens nu mai avea.