Un cartier bucureștean
ține din bulevardul său
până în grădini și parcuri
pe orice nou-venit din țară
cu sufletul la gură
și cu tălpile la spinare

Parcă m-aș plimba într-o cazarmă
sau aș descinde direct în istorie
pe la una mie opt-nouă sute –
țăran cu sabia ori pușca
la bandulieră

Nu vor să-mi indice
norii băltoacele mari
gurile piețelor tăblițele scărilor de bloc
pe unde-i inspectoratul din Lujerului
și mă pun s-alerg în marș forțat
prin noroaiele Peșterii Dâmbovicioarei
de mi se face fleașcă
încălțămintea de piele
orice pas înainte fiind o afundare
-n canalele naturale

Mă-nvârt precum un cerc
fier rotit scăpat din mână
țâșnit liber
de pe caldarâm pe dale
apoi pe cărări trotuare prin rostogoliri rapide
ce-ajung să-mi fixeze locul piruetării
în banda lui Moebius
descriind cât mai aproape de sol semnul infinit
mașinile stropindu-mă de sus până jos
de parcă ar circula pe-o singură bandă
n-ar avea loc de picioarele-ncercate
căci mintea șoferilor noștri înjurați se unge cu câte-un siaj
ieșit din programul Rabla în mijlocul Capitalei

Așa de bine-mi face baie
câte-o mașină căreia nu-i merg deloc rău frânele
ci accelerează chiar din dreptul meu
încât presupun că în loc de IHRI
sau de creștineasca tăbliță de-nmatriculare
s-a introdus recent chiar sigla basarabă
BINE însemnând

Bă…secule vezi…că-I…-ești
foarte neplăcut amiralului
„Luceafărului mărilor”
ale Cărui decrete
și ordonanțe apostolice
știi numai să le ignori

Bă secule marinar pe străduțe trecut în rezervă
zis și căpitanul „N…emo”
sau din latinește pe românește
„Nimeni” pe stradă
mai ferește-ne de stropiri cu șalupa-n gura căscată la
trupele cărora le spui să te-ncercuiască

Mulțimea trece prin nevoia ei de viață
răspunzând prompt la apelul tău urlat
„Culcat pe podea
aruncați tot peste bord
din piepturi smulgeți-vă inima
dați-o la câinii mei de rechini Videni ori vidanjori
care vă curăță singura autostradă de toată bordura
ca să vă-mproaște de sus și-n case
nămolul mizeriei guvernante”