le spusesem tuturor că nu pot să mor
fără ca ei să-l cunoască
de aceea mai înainte de a-și da duhul
toți locuitorii cetății
aliniați cu paturile-n spinare
ca pentru ospiciu
suferind de o boală nediagnosticată
înalta boală –o numise pasternac
ne ieșiseră de departe înainte
în noaptea cu secetă aspră și amara lună tandru apunând
cocoțându-se pe zidurile spălate de ierni abisale
ca să –l cunoască pe acela care venea să mărturisească
și să se facă cunoscut prin sublimele fapte ale nonacțiunii
unii chiar voiau să-i ia locul în lume, crezând că,
prin asta vor deveni mai buni ori mai cumsecade
pregătindu-se a și-l însuși ca pe un noroc formidabil
deși el nu putea să aparțină nici măcar sieși
alții, dimpotrivă, începuseră să se teamă,
crezând că nu vor mai putea să moară,
devenind nemuritorii de dinainte de cădere
împrăștiați sau risipiți
pe câmpurile rămase neadunate dintre două războaie
privind cum crește grâul până la ceruri
și cum devine pleavă a lumii pământene
dispărând instantaneu
cu hoții de cai decapitați și vomați
ca o mireasmă persană a cerului din vechime
deși el era tot ceea ce am mai bun în mine
și nu am vrut să spun
ori tot ceea ce a fost mai rău în mine
și nu am vrut să le arăt
pentru că eram cei mai vinovați din marea de amar
când ți se acordă cartonașul roșu
trebuie să știi să-l primești cu o imperială distincție
până la viitoarea înscenare
până la viitorul joc de păpuși
până la scoaterea măștilor
până la preschimbarea -n statui asurzitoare
care, totuși, într-o zi vor vorbi cu oamenii
așa cum se stă la masă cu zeii în olimp
cu tălpile tocite de prea multa alergare
pe pajiștile ființei
din fragmentele presocraticilor
adunând cenușa imperiilor din cele patru zări
înghițind pe nerăsuflate otrăvurile lui socrate
devenind imuni la provocările fiarei
în cele din urmă ieșind dintre ziduri
arzând a priori în coarnele de foc ale fantasmei
ca-n vatra străbunilor pe care n-o împart cu nimeni.