ca să pot ajunge a fi iertat
am comis toate elucubrațiile posibile
mi-s ochii abia întredeschiși
îmi dau seama că viața nu o poți schimba
ca pe o parolă uitată din temnițele deținuților
fără frică de moarte și fără regretul vieții netrăite
în linia întâi a unui destin captiv în iluzia libertății
aidoma răpirii din serai
de pe covorul din bazarul de peste drum
imaginez un posibil viitor al aparențelor
neguvernate de legi mai mult ale hazardului decât ale necesității
și-mi dau seama că mă uit cu atenție doar într-un punct fix
al unei speranțe oarbe cum prezicea immanuel kant
ca la un ideal ce se-ndepărtează precum geamandura din apa sărată
a unei mări în care nu ne mai putem iubi
mă mint și-mi spun că ai plecat doar ca să scriu poezii
care să –nebunească singurele genii pe care le-am cunoscut
și care mă citesc pe nemâncate ca atunci când leii flămânzi
devoră o întreagă specie pe cale de dispariție
din care nu mai rămâne nimic
nici măcar tăcerea de după festin
trăiesc mai mult din inerție
învelit cu mai multe pături de diferite culori
care nu pot alunga frigul stelelor neexplodate
de când erele glaciare luau locul una alteia
deși prin camera mea cândva trecea ecuatorul
din tot ce-a fost n-a rămas decât ploaia torențială a zilei de azi
ce-i ține pe toți în casă jucând șah cu o realitate ce sfidează
logica bunului simț ale cărei urmări sunt neverosimile
rezultatul impur al frumuseții pierdute și iarăși regăsite
din întâmplările fericite dintre mine și tine
pe noi nimeni nu ne mai poate egala:
frumusețea spiritului în ascensiunea meridională
a tuturor celor învățate și dezvățate
de nimic nu poate fi ajunsă din urmă
văd carele lui faraon pe fundul mărilor
ce s-au dat la o parte doar pentru noi
și s-au închis tot din poruncă divină
mai poți trăi o viață banală și monotonă
după ce ai fost investit
cu armura eroilor legendari?
înnobilând depărtările viselor
cu singurătatea morților al căror nume
nu a fost nicicând pomenit
în vreo ceremonie funerară
va trebui să –nțelegi că pentru noi
ceremonialul vieții și al morții
a depășit cu mult sfera întâmplării
și necesitatea ființei mai pure
care ești mă urmează iar și iar
ca o umbră de care nu poți scăpa
și ale cărei cuvinte au asupră –mi
puterea unei legi imemoriale
de neînțeles
de nerespectat
de neîncălcat
din privirea cea mai pătrunzătoare
aruncată pe-ndelete lucrurilor
când totul se termină cu moartea
batjocorirea ființei celei mai umile
nu poate fi suportată de niciun hamlet al acestui pământ
care-a scos spada tatălui
iar ceea ce urmează e deja vu (26 iunie 2010)