vreau doar să-i port papucii, cămașa și biblia personală, pe-aceasta s-o îmbrac pe sub piele de câte ori este plecat, să-mi pun chipul lui și viața pe dos să văd cum era dacă nu-l cunoșteam, tramvaiele să se oprească, călătorii buimaci să spargă geamurile, să-mi facă cu mâna, eu să trântesc repede balamalele cu zgomot de cerb, de mirosul pestilențial al unor indivizi ce nu pot lua forma lui, prin casă nu mai fie miros de femeie, doar o luptă-ntre lei, cel mai mult mi-ar plăcea dimineața în weekend să se întoarcă pe partea cealaltă și să-și scoată inima-ncet să nu mă trezească, eu să-i simt desfătarea să mă fac că nu pricep, să-i placă deci să moară cu mine în pat, la micul dejun să-mi pun voluptuoasă sângele lui în loc de cafea, să fiu puțin amețită din cauza inimii ușor deformată de la ultima îmbrățișare, să știe să-mi sărute cutia toracică, vreau să-mi fac un iubit, să-l trimit la piață să cumpere cei mai imaculați îngeri și când își aprinde țigara să se împiedice într-o groapă made sectorul 1 ca și cum ar călca într-o baltă de poeme, picioarele să i se mânjească până sus, acasă când vine să-i spun: „cine te-a pus să cumperi cai verzi pe pereți în loc sârmă ghimpată, stai jos și mănâncă”, el să treacă timid să se spele pe mâini, să termine tot ce are în farfurie, până atunci îmi scot eu cordonul ombilical și am să-l nasc