Un purece mincinos
Care se târa pe jos
Prin mochete și covoare
Cât era ziua de mare,
Ataca setos pe seară
Pe orice domnișoară
Ce călca necuviincioasă
Peste lumea să păroasă.

Ajunsese-așa pirat
De când un câine turbat
Își scutura insistent
Blana ca de detergent.
De-atunci viața-i este chin.
Deși frații-i spun „venin”,
Abia dacă pe zi suge
Niscaiva grame de sânge.

Toată ziua stă la pândă,
Singur ca o paparudă,
Așteptând din întâmplare
Să treacă un oarecare.
De-ar fi un păianjen mare
Pânza i-ar fi ca o floare,
Dar este un biet puric
Ce adună pic cu pic.

Tristă este a sa soartă!
Însă, mie deodată,
Mi se pare o minciună
Această poveste bună,
Căci n-am văzut niciodat’
Un purece-adevărat
Să fie sătul vreodată
Și mulțumit de-a sa soartă.