nu aveam voie să facem ce vrem
porțile se închideau devreme
zdrăngănind oase ruginite

clopote ermetice
asfixiau adolescența
puneam la cale escapade
puteai să te rănești în zimții feroși
dar merita riscul

dincolo era libertatea
filarmonica pentru culegătorii de nori
restaurantele
discotecile pentru alții
parcurile cu vreo poartă
a sărutului
numai pentru noi
puteai și să fumezi
doar prosteală la vârsta aceea
dar învățam să fim cineva
ni se părea cel puțin

chicoteam stins când ne îngrămădeam
umeri în obraji în genunchi
urmărind filme deșucheate
sub cheie
șșșșsssttt
parcă auzeam pași
închipuirea nu dormea nici ea

la un magnetofon răgușit
ascultam un je t’aime
mon amour
tot ce era (de) dragoste
și atâtea înțepături creșteau din tălpi
până-n sâni buze creieri
îmbujorându-ne
nu ne priveam în ochi
nu eram niște trădători

altceva nu conta

apropo
la cutremurul acela mare
am salvat discul de muzică rock
sub saltea

niciodată nu ne-am plâns
de singurătate

(2 iunie 2010)