Te-am dat lumii spre pastrare,
Si am pornit pe alt drum,
Sa alerg prin lume liber
Prin al libertatii fum.

Bratele ce ma tineau,
Imi dadeau caldura lor,
Credeam ca piedica-mi erau
Si nu ma lasa ca sa zbor.

Sa imi intind aripi in larg
Ca sa plutesc pe cer incins
De rosul flacarii pe care
In viata mea, tu l-ai aprins.

Fluieram pe drumul meu
Scapat de tine, fara rost,
Sunet de gol si de pustiu
Rasuna'n mintea mea de prost.

Deodata, ca'ntr-o poza veche
Vedeam neclar in zare dus
Ingenuncheat, far'de pereche
Batranul trup, al meu, rapus.

Azi, cand pe umbre te-am vandut
Al meu corp, de suflet gol
E ars ca statuia de lut
Regretului tacut simbol.

Tu stii ca parul tau cel fin,
Prin degete n-o sa-mi mai treaca
In prag de seara n-o sa fiu,
Sa-ti zic, soptit, ca imi esti draga.

Cum sa imi mint inima
Ca te-am trimis de bunavoie
Si numai tu o poti salva.
Pacat, ca nu era nevoie.

De acum n-o sa te vad
Plangand ca ploaia prin gradini,
Sau lacrima'ti de bucurie
Ca ti-am dat trandafiri cu spini.

N-o sa mai simt la pieptul tau
Cu capul asezat pe san,
Cand imi visam copilaria,
Cu proaspatul in miros de fan.

N-o sa mai vad sclipirea rara,
Din ochii tai, ce ma priveau,
La ora tarzie de seara,
In patu'n care m'aseptau.

Tu, amintire-mi dai putere,
Te-ascunzi de mine prin perdea
Inconjurata de mistere,
Tacuta, in inima mea.

In bratul tau n-o sa mai cad,
Cand auzeam suspinul,
Buzelor, ce-mi ofereau
Viata si destinul.

Cine-ti mai este aparare
Cand lumea ti-e'mpotriva,
Ratacesti in cautare
Trista si captiva.

De te-am urat sau te regret
Te vreau in soare si in ploi,
Toate ma fac sa fiu poet
Sa te cer inapoi.

De nu imi vii, amar omor
Savarsesc in poezie,
Pe tine si al meu dor,
Dureroasa fantezie.