dacă ai vrea să te înalți către locuri domnite
unde alte legi urcă pe buze sunete
și flori mici strâng în căușul palmelor
femeia deplină
doar un nume îndepărtat
ce rostogolește o minge mare de plumb
ți-ar mai putea strica liniștea

***

noaptea s-ar lăsa braț mare și leneș
cu lustru de oliv și degete încă tari
peste oameni grăbiți
neștiind să agonisească bunuri
aș vrea ca tu să înțelegi cum se va topi
într-o plămadă cuvântul
și cum vor arde în curba coroanei palate de coral

***

și de vor fi rămas câteva gesturi care nu cer martori
iar de la pieptul tău se va fi desprins o lumină
risipind petalele albe ale unuia
firește neînsemnat
vom îmbrăca într-un surâs fel de fel
de femei ce așteaptă un sărut pe frunte
decât să păcătuiască pipăind slova scrisă

***

trag adesea peste ea mâneca hainei
ori țesătura crudă a sprâncenelor împreunate
și mi-e frică să sparg pojghița cu ascuțișul moale al cotului
ca nu cumva o ureche lipită să audă
răsuflarea amară sfărâmată topaz la dreapta mea
vis încrustat pe lemnul ferestrei
tu ai mereu același nume

***

am învățat să răscumpăr durerea într-o singură limbă
strecurându-mă să nu iau de la alții
ori dintr-un joc neînțeles mie
apoi am pășit până am dat de întuneric
și de ora neisprăvită
ochii mei albaștri s-au înverzit
dar tu adormiseși fără dorințe

***

ar fi trebuit să te învelesc până la glezne
cu zadarnice întrebări cum învelește natura
un flutur lesne de ucis
plătind fără măsură oamenilor buni cu sufletul
ori fire de tutun aromitor
oamenii rostesc cu voce tare
iată ziua în care n-ai făcut nimic

***

dar nimicul e doar o plantă care umblă singură
tremurându-ți în palme jocuri de umbre

***