poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-22 | |
De-aș prinde lumea-n palme aș numi-o inimă
ce iz de iarbă crudă și dor și ploaie în a sa cinstire cuprinde cu arta de a plânge totdeauna râde că veacurile trecut-au buruieni pârjolite de suflete călăuzite, asfințite, de trezvii răscolite și adâncite copile, asta-i lumea pe care o ții în mână cu gene răzvrătite ce nu vor vrea să moară dar, tu, copile, vei înnopta că e seară în marea rece pe care bându-o te-mpărtășești de lumea toată să poți muri în fiecare seară veșnic îmbătrânindu-te prin cuvinte și învierile pe care le vei face metafora cinstirii cu pâine a cinstiților, preacinstiților biruitori de trupuri învinse dsprinși din lume, din tine, uciși în ziua d mâine căci ziua este lăsată de Dumnezeu sacrificării de sine, copile! Mă-nveți, copile, îmi ești proroc ori poate-mi ești eu, copile, voind să mă omori și pregătindu-mi eșafod de cuvinte-mi șoptești așa sunt oamenii, că mor. Mor obosiți, pribegiți prin nori de doruri secătuiți, fără ochi, urechi ori degete să scrie poezie cu veșnicie întrebându-mă: îngerii nu pot să scrie? că n-au degete-n aripi că n-au buze în suflete, că n-au dinți ca să urle luparnici să sfâșie și să cadă-n mândrie când eu sau tu bați din aripi de iasomie la tâmplele lor ferestre de intrare în veșnicie, copile! Îmi zici: și tu ești copil, deși ai murit îmbătrânit și tu ești copil deși te-ai căsătorit, asfințit, jertfit și tu ești copil deși nu te-ai născut și n-ai copilărit și tu ești copil, dar tu ești eu. Și te joc șotron și te joc în vers și te țin în șah, te-ncalec ca pe breaz. Tu nu exiști, ești eu, iar eu îmi sunt oameni cărora regizori ai teatrelor de tinichea le căutau solzii de argint și de aur și de alabastru îi puneau la zid și se sinucideau dimpreună cu ei revolver: stai, pac, ești mort, ca nu te-ai născut dar noi, care așijderea nu ne-am născut, bântuiti suntem de eu, tu ești viu ca te scriu eu sunt mort cu fiece literă pe care mi-o fur din trupul încolțit de primăveri și adumbrit îmi odihnesc cimitirele în vârful sentimentelor mai adânc, mai adânc, mai adânc cu noaptea polară adormit în crâng mai presus de gând purtându-te și mă port. Cu ițari groși să nu mor să nu mor om. Ci duh să mor. Io-ho-ho și-o sticlă de rom român să mor și să nu mor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate