n-am știut niciodată cum ar trebui sa începi o carte
care e fraza aceea monumentală de început
spilu quelque chose-ul găselnița
cu care-l atragi pe cititor în universul tău de amintiri de senzații de trăiri
cum îi povestești despre cutare și cutare lucru
cum stai cu el la taclale până seara târziu la un pahar de vin demisec
despre oameni întâmplări locuri cu iz de dramă romanțată
coincidențe consecințe destine așezate unele lângă altele
precum cărțile mai mult sau mai puțin translucide
despre timp și spațiu aventurieri mauri mici istorii personale ținute la macerat
în tabachera argintie cu inițialele M&F
când eram copil nu știam ce reprezintă acele semne
cu atât mai puțin fereastra rotundă ca un hublou
ce dădea spre grădina de afine din spatele casei


copacul era tot acolo parcă de cand lumea străjuia imensitatea câmpului
parcă îl auzeam cum suspină cum șoptește cum îi troznesc încheieturile
mă trezeam dimineața alergam spre el
pentru a-i povesti visul cu ingeri
imaginează-ți trei îngeri în robe negre de beduini
nu mai știu cum dracu le zice, jalabia parcă, strabătând deșertul cu pas mărunt
oprind în dreptul vreunei oaze pentru a-și trage sufletul
pentru a filozofa pe marginea ideii de timp
alchimia transfigurată din care se nasc bobițele de aur prind viață prind contur
precum conturul zilei lucind ca fructul de mango în bătaia soarelui
luau drumul marakechului printre dunele de nisip
și negustorul de cafea jamal cu care pălăvrăgeam mult și fără rost
toate i le spuneam el era tot acolo copacul cu o mie de brațe
copacul cu o mie de ochi aveai senzația că ascultă
aveai senzația că respiră prin epiderma cu miros de leoaică tânără
ca silabisește numele meu a-bra-ham
în mijlocul craniului și-a făcut adăpost regele nebunilor
citește din tablele legii
în urma ta nu a mai ramas decât acest copac invizivil care-ți vorbește
îți vorbește la nesfârșit printr-o mie de ochi