Cât de dor îmi e și-acum
Să-mi îmbăt cugetul și trupul
Cu „vinul” proaspăt
Din iarba crudă
A primăverii

Precum puișorii oricărei specii
Se-nvigorează
Așezându-se la soare
La fel să fac și eu

Cât de dor îmi e și-acum
Să fiu punte copilărească
Între pământ și soare
Bunătatea razelor s-ajungă pe-al meu trup
Fără vreo altă șansă răutatea umbrei
Să se răsfrângă asupra Pământului
Prin iarba „paratrăsnet”

Cât de dor îmi e...

Și-acum ...

Culorile naturii mă încântă
Nuanțele verdelui din șesuri
Răspândite până pe-ale munților creste
Azurul cerului și mării
Nuanțat în seri și dimineți
Cromaticul alb-negru al scoarțelor de arbori
Invadat de mușchi și iederă
Paleta bogată a galbenului
Ce-n scurtă vreme se schimbă-n putred-brun

Nu-mi place „negrul de fum”
Nici al morții
Și nici al întunericului
Deși necesar este și el