Calc pe urmele pașilor pierduți, plouă cu timp în zadar.
Se fac umbre de castele înecate în noroi blestemat.
Mi-e teamă de monștri ce sărută în noapte gândul hoinar.
Furtuna mă alege la sânge să fiu vânt cu chip de bărbat .

Cad tobe nebune în praful înecat de visarea prea mută.
Cad ploile pure de stele în vina mea de a fi singur pe lume.
Doar focul din mine mă ține aproape de timpul ce mă sărută.
Să nu pierd și ziua de mâine în vorbele goale aruncate în glume.